JUSTIȚIA CLIMATICĂ în practică: Protecția angajaților în timpul vremii extreme

Un salariat care poate lucra de acasă sau care dispune de mai multe alternative de deplasare are, în anumite situații, o capacitate mai mare de a-și reduce expunerea la riscurile climatice decât o persoană cu venituri reduse, dependentă de transportul public și obligată să lucreze în aer liber. Adaptarea climatică echitabilă nu înseamnă să le oferim tuturor una și aceeași soluție, ci să oferim soluții adecvate gradului și tipului de expunere. 

Riscul climatic nu începe la serviciu și nu se termină la ora 17:00

Justiția climatică nu se reduce la întrebări de felul „cine suferă din cauza căldurii?”. Ea analizează și cine este mai expus, cine are resurse mai mici pentru adaptare și cine beneficiază de mai puține alternative.

Din perspectiva justiției climatice, angajatorii și autoritățile ar trebui să reducă expunerea inutilă a oamenilor la riscuri climatice. Protecția împotriva caniculei, de exemplu, nu trebuie privită ca o măsură aplicată doar în zilele cu temperaturi extreme, dar ca parte a unei politici mai largi de adaptare la schimbările climatice și de reducere a inegalităților sociale.

Cunoaștem cu toții că, pentru mulți angajați, expunerea la condiții meteorologice extreme nu începe odată cu intrarea la locul de muncă, dar de acasă, pe drumul spre serviciu, și continuă pe parcursul întregii zile. Mai ales persoanele care depind de transportul public sunt deosebit de vulnerabile în zilele cu temperaturi extreme, deoarece timpul petrecut în mijloace de transport neclimatizate sau în stații neprotejate de soare se adaugă expunerii de la locul de muncă. Iar un autobuz sau un troleibuz supraaglomerat și sufocant poate deveni el însuși un factor de risc pentru sănătate.

În Chișinău, de exemplu, o parte dintre persoanele care lucrează în construcții, salubritate, întreținere urbană și alte munci fizice solicitante fac zilnic naveta din suburbii și astfel petrec un timp suplimentar în căldură înainte și după o zi de muncă fizică.

Prin urmare, angajatorul poate respecta formal anumite obligații la locul de muncă, însă angajatul poate rămâne expus unui risc climatic înainte și după program.

Riscul climatic, bineînțeles, nu se limitează la caniculă. Frigul extrem, ploile torențiale, vântul puternic care poate doborî copaci sau afecta circulația, poleiul și ghețușul pot transforma deplasarea spre și de la locul de muncă într-o experiență dificilă sau chiar periculoasă. Pentru angajații care trebuie să fie prezenți fizic la serviciu indiferent de condițiile meteorologice, riscul climatic se poate acumula de-a lungul întregii zile.

În cazul lucrătorilor care nu pot munci de la distanță, evident, telemunca nu poate fi o soluție. Dar pentru angajații ale căror atribuții permit munca la distanță, flexibilizarea programului sau telemunca în zilele cu risc meteorologic sever pot fi măsuri de adaptare eficiente.

Din perspectiva justiției climatice, angajatorii și autoritățile ar trebui să reducă expunerea inutilă a oamenilor la riscuri climatice. Adaptarea la schimbările climatice înseamnă, conform acestui concept, mai mult decât răcirea unei încăperi sau asigurarea unei cantități suficiente de apă la locul de muncă. Înseamnă să privim traseul și condițiile de muncă ale angajatului în general: cum ajunge la serviciu, în ce condiții lucrează, cum se întoarce acasă și ce alternative există atunci când condițiile meteorologice devin periculoase.

În lipsa unor astfel de măsuri, fenomenele extreme pot accentua diferențele dintre angajați. Un salariat care poate lucra de acasă sau care dispune de mai multe alternative de deplasare are, în anumite situații, o capacitate mai mare de a-și reduce expunerea la riscurile climatice decât o persoană cu venituri reduse, dependentă de transportul public și obligată să lucreze în aer liber.

Tocmai diferențele în ceea ce privește expunerea și capacitatea de adaptare transformă protecția împotriva riscurilor climatice într-o problemă de justiție climatică. Însă adaptarea climatică echitabilă nu înseamnă să le oferim tuturor una și aceeași soluție, ci să oferim soluții adecvate gradului și tipului de expunere.

JUSTIȚIA CLIMATICĂ în practică înseamnă:

• aer sănătos în școli;

• protecția angajaților în timpul vremii extreme; 

• accesul la energie;

• adaptarea agriculturii;

• protecția persoanelor vulnerabile etc.